Am pornit la drum cu un plan vag. Un bilet de avion, o rezervare la un hotel, teama că fac o tâmpenie și… cam atât. Tâmpenie în sensul că puteam merge oriunde dar am ales să merg undeva unde… nu prea știam ce mă așteaptă. Ș-apoi… am postat pe Facebook:
De-aici încolo… mi s-a conturat restul concediului. Unul așa cum nu m-aș fi gândit că poate fi. După cele trei zile de Tulcea-natală (scurte, mult prea scurte) a urmat un minimarton de întâlniri cu oameni dragi mie: oameni pe care-i cunoșteam, oameni pe care n-aș fi visat să-i pot cunoaște, oameni pentru care am străbătut distanțe considerabile fără absolut niciun regret. Cam așa arată drumul parcurs în cele 8 zile de călătorii (opt, nu zece):
Așa îmi arată Google Maps, partenerul meu invizibil (ciudat, nu mi-aș fi închipuit că-s așa bine monitorizată) de concediu, drumurile pe care am mers.
Cum a fost, per ansamblu? Obositor (avion, microbuze, tren, taxi) și… copleșitor.
La Tulcea am revăzut locul în care m-am născut și oameni care mă iubesc de când mă știu. Au fost trei zile în care mi-am dorit ca timpul să se oprească din loc. Am avut parte de îmbrățișări care fac cât milioane de cuvinte și în care mi-am adunat curaj să merg undeva anume. Trei zile în care bucuria revederii celor dragi mie și revederea locurilor în care am copilărit mi-a fost balsam pentru suflet. Am plecat pe o ploaie torențială. Semn rău, mi-am spus.
La Constanța. Agurița, Cătălina, Radu m-au așteptat la gară (deși zi lucrătoare, și-au rupt din timp și au venit să mă vadă) și, după o cafea fulger și ceva pupături, m-au ajutat să găsesc o variantă de transport neluată în calculul inițial (trăiască CFR-ul și lipsa de bilete), către Brașov, unde urma să stau 3 zile. Ș-am găsit.
Am ajuns la Brașov trecând prin Brăila, Buzău și Ploiești. Am ajuns, deși la fiecare popas al microbuzului gândul de cale-ntoarsă îmi dădea târcoale. Și totuși… am ajuns. Și i-am întâlnit pe Cristian și pe La Fee
Doi oameni frumoși, sensibili, pe care sper să-i revăd. Contesă, Cristian, mulțumesc pentru tot!
A urmat Craiova și ai ei bloggeri: Ralucile (Bădiță și Brezniceanu), două fete deștepte, amuzante, frumoase și devreme-acasă, și Daniel Botea (face omul ăsta o omletă divină, îi zice clompi și aveți în link rețeta, asta ca să nu vă spun că-i un băiat de nota 10!) plus Mircea Șerbănescu și Marian Buzămescu. niște oameni strașnici, cu care am băut bere, am vorbit, am râs, am făcut poze și m-am plimbat prin Craiova surprinzător de frumoasă.
După Craiova, în drum spre aeroport, ultimul popas a fost în Bucureștiul care mi-a scos-o în cale pe colega mea de buzunar Mihaela-Roxana, pe care am găsit-o așa cum o știam: zâmbăreață, vorbăreață, glumeață.
Titlul articolului nu prea pare să aibă legătură cu ce povestesc eu, nu-i așa? ”Fericirea există, trebuie doar să o cauți”?
În cele 8 zile în care am umblat brambura (a se citi cum vreți voi :p), am fost fericită. Nu pentru că am văzut locuri, ci pentru că am întâlnit oameni. Nu pentru că am mâncat la restaurantul X, nu pentru că m-am prăjit pe vreo plajă sau m-am cățărat pe vreun munte. Nu. Am fost fericită bucurându-mă de compania unor semeni. Fericirea nu înseamnă bani, vacanțe în resorturi luxoase, nu se măsoară în bijuterii și nici în lungimea pereților casei pe care-o ai. Nu confunda fericirea cu confortul sau avuția. Și nici cu lungimea concediilor. Măsoară-ți fericirea în clipele petrecute alături de oameni care au aceleași gânduri, trăiri, pasiuni ca și tine. Măsoar-o în pași făcuți pe o alee de parc, în râsete, într-un salut, într-o vorbă bună. Și când vei face asta.. vei vedea legătura dintre titlu și tot ce-am povestit.
Am spus tot ce-am povestit (?!) dar… n-am povestit tot. Pe lângă toți oamenii pe care i-am amintit aici, m-am mai văzut cu cineva. Acel cineva m-a ajutat să-mi reamintesc, poate fără voia lui, că fericirea, prietenia, dragostea pentru semeni, nu se rezumă la definiții din Dex. Și nici nu se măsoară în kilometri. Pentru asta, n-o să-i pot mulțumi îndeajuns niciodată. Te iubesc, A!
Ei, cei din fotografii, plus alți câțiva dragi mie, m-au făcut fericită în acest concediu. Fericirea există, te asigur, trebuie doar să o cauți. Eu o găsesc apropiindu-mă de oameni. Tu în ce o cauți?
The post Fericirea există, trebuie doar să o cauți. Tu în ce o cauți? appeared first on Comentator Amator.
